Nu credeam vreodata ca un apel ma poate face sa uit ca ma aflu in al treilea pat…intr-o cuseta de tren amarat. Si iata, ca nu numai amnezia s-a instaurat ci si o buimaceala care m-a facut sa sar pe scara, fara sa imi pese de cei din jur. Intr-o zi de decembrie, chiar si dupa 20 de ani, revolutia s-a pornit in mine. Resentiment, teama, emotie, fericire, iluzie, vis, toate legate strans de un sir de cuvinte, ce pareau a veni din alta lume…Telefonul a sunat prima data, dupa 2 ani…

o fi fost sau nu real? de unde a venit? de ce eu? de ce acum?

pentru ca nu incetez sa cred ca totul se intampla cu un rost…m-am oprit sa mai gandesc putin…

revin, cand voi primi un raspuns, de ce nu, prin telefon, intr-o clipa suspendata in durata unei sperante…

ninsoarea a inceput sa cada…

-M-am intors. Da, pana in momentul de fata, se pare ca toate cuvintele odata rostite au acoperire. Cert e ca 2010 va pune pecetea pe ele…